Când nu credeam

Tu mi-ai deschis demult

O fereastră către cer,

M-ai învățat să cred în viitor,

Mi-ai spus să nu încetez să sper,

Căci fericirea mereu se întoarce

În inima care niciodată nu tace.

Mi-ai oferit un loc în fiecare poezie
Pe care-ai scris-o cu lacrimi 
Când în Univers era anarhie, 

Eu te-am găzduit în al meu suflet

Pe timp nelimitat, fără să îți cer chirie,

Ne-am plimbat prin sute de povești,

Cu calești poleite cu aur,

Am prețuit iubirea ca pe un tezaur.

Tu mi-ai deschis o ușă ferecată

Când nu credeam c-am să mai pot 

Să mai iubesc vreodată,

Credeam că soarta e crudă, nedreaptă,

Și urâtă, ca o rufă nespălată.

Viața e un lift, ne urcă, ne coboară,

Clepsidra timpului, ne este adversară,

Din noi doi, nu trebuie să dispară 

Frumusețea, puritatea, gentilețea,

În sufletele noastre trebuie să răsară 

În fiecare zi, Floarea iubirii

Cu petale albe sau rozalii, 

Cu miros îmbietor.

Tu m-ai învățat să zbor

Când nu credeam că pot evada

Din al tristeții întunecat decor,

Ai dat la o parte vălul ceții

Care îmi acoperea ochii,

Ai rupt sigiliul peceții

De pe buzele-mi uscate,

Mi-ai vindecat rănile însângerate,

M-ai condamnat fără să vrei

Să te iubesc până la moarte.

© Crisastemis 

Din Volumul 💘 În brațele lui Eros