Mai pune pe altarul vieții mele
Câteva stele frumușele,
Să-mi poarte toate noroc,
Să nu am ghinion deloc!
Acoperă-mă cu Lumina Ta
Oriîncotro m-aș îndrepta,
Nu-Ți întoarce Fața de la mine
Nicicând, Făcătorule de bine!
Te rog, lungește-mi anii
Nu pentru că fac metanii,
Ci pentru că-mi doresc
Despre Tine să vorbesc...
Să povestesc oamenilor
Despre puterea rugăciunilor,
Despre minunile trăite
Pe viu, nu închipuite...
Să-Ți aduc ca jertfă de laudă tămâie,
Când arde, fumu-i pân' la cer să suie,
S-ajungă la Tronul Tău mereu,
Milostive Dumnezeu...
Mai dă-mi din Haru-Ți Divin
Și din Potiru-Ți cu-Apă Vie plin,
Să pot scrie-n continuare
Versuri despre Puterea-Ți mare;
Despre Bunătatea-Ți nelimitată,
Despre Iubirea-Ți adevărată de Tată,
Despre nenumăratele iertări,
Despre nesfârșitele binecuvântări.
Autor - Crisastemis
Din Volumul - Cu inima la Dumnezeu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu