Ești mai frumos decât o zi cu soare,
Decât porumbelul păcii
Zburând pe întinsa zare,
Ești bun ca o licoare ce-mi poate vindeca
Decât porumbelul păcii
Zburând pe întinsa zare,
Ești bun ca o licoare ce-mi poate vindeca
De dor și de durere inima.
Ești mai frumos decât o duminică senină
Când se aud cântece de mandolină,
Ti-am pus fotografiile
În albumul meu cu amintiri
Care miroase a parfum de trandafiri.
Ești mai frumos decât salcia ce plânge
Când ninge peste lume cu suspine,
Iubirea de tine nu pleacă, vine mereu,
Se cuibărește în sufletul meu.
Ești mai frumos ca Narcis și ca Adonis,
Mii de versuri pentru tine-am scris,
Când am fost împreună la Paris
M-am simțit ca-n Paradis.
Ești mai frumos decât un luceafăr blând
Când îmi spui că mă iubești râzând,
Cu tine-n gând mereu colind
Pe tărâmuri fermecate din povești;
Ești tot ce am mai scump
Ești mai frumos decât o duminică senină
Când se aud cântece de mandolină,
Ti-am pus fotografiile
În albumul meu cu amintiri
Care miroase a parfum de trandafiri.
Ești mai frumos decât salcia ce plânge
Când ninge peste lume cu suspine,
Iubirea de tine nu pleacă, vine mereu,
Se cuibărește în sufletul meu.
Ești mai frumos ca Narcis și ca Adonis,
Mii de versuri pentru tine-am scris,
Când am fost împreună la Paris
M-am simțit ca-n Paradis.
Ești mai frumos decât un luceafăr blând
Când îmi spui că mă iubești râzând,
Cu tine-n gând mereu colind
Pe tărâmuri fermecate din povești;
Ești tot ce am mai scump
Pe-acest pământ,
N-am să renunț la tine nicicând!
Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Ecoul iubirii
N-am să renunț la tine nicicând!
Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Ecoul iubirii

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu