Nu acum...

Un infinit mărginit,
O mare, fără răsărit,
Un negru asfinţit,
Lacrimi de granit.

Un timp limitat,
Un vapor scufundat,
Un dor nemângâiat,
Un suflet îndurerat,
O inimă de bazalt...
Atâta mi-ai lăsat
Iubite, când ai plecat.

Cu tine, a dispărut
Şi lumea mea,
S-a tras cortina
Peste viaţa mea,
Nu mai pot visa,
Nu mai pot spera.

O imposibilă iubire,
O tristă trăire,
O clipă de fericire,
Doar amăgire
A rămas în urma ta...

Dar tu ai vrut să fie aşa,
Mi-ai călcat iubirea
În picioare,
Crezând că nu mă doare...

Dar m-a durut atât de rău!
Se-aude şi azi un ecou
Din depărtare
Mergând pe vechea cărare
Care duce spre uitare...

Dar eu nu pot să te uit,
Mai am un drum de străbătut
Până să ajung la tine,
Căci zbuciumul din mine
Vrea să fie liniştit de tine.

Trupul meu
Se zbate-n chinuri grele
Dorindu-ţi mângâierile,
Buzele mele
Ți-așteaptă sărutările...

Iubitule,
Nu mă pierde
Printre amintirile
Pe care le vei arunca în vânt,
Nu mă băga de vie în mormânt...

Nu te pierde în umbra
Unui cuvânt,
Nu-mi spune Adio!
Nu acum...
Te rog,
Întoarce-te din drum!



© Crisastemis
Din Volumul – Iubire fără sfârșit